Fiecare exemplu de mai jos are trei părți: textul original, o glosă literală care descrie cum funcționează fiecare cuvânt și o traducere naturală. Glosele folosesc câteva etichete prescurtate ca să rămână scurte. Nu trebuie să le memorezi: aceasta este o referință la care te poți întoarce oricând.
Persoană și număr · 1sg / 2sg / 3sg: persoana întâi / a doua / a treia singular (yo, tú, él/ella) · 1pl / 2pl / 3pl: persoana întâi / a doua / a treia plural (nosotros, vosotros, ellos)
Gen și caz · m / f / n: masculin / feminin / neutru · sg / pl: singular / plural · m.sg: combinat: masculin singular (și similar f.pl, n.sg etc.) · NOM / ACC / GEN / DAT / INS / LOC: cazuri gramaticale (nominativ/acuzativ/genitiv/dativ/instrumental/locativ): ce rol joacă cuvântul în propoziție
Timp și aspect · PRES: prezent · PRET: perfect simplu (un eveniment trecut încheiat) · IMPF: imperfect (o situație trecută continuă sau obișnuită) · FUT: viitor · PERF: perfect (o acțiune încheiată cu relevanță în prezent) · PROG: progresiv (acțiune în desfășurare, de ex. estoy comiendo) · COND: condițional (…ría)
Mod · IND: indicativ (afirmație obișnuită) · SUBJ: subjonctiv (incertitudine, dorințe, îndoieli) · IMP: imperativ (porunci) · INF: infinitiv (forma de dicționar: ir, comer)
Altele · REFL: reflexiv (acțiune asupra propriei persoane: me, te) · PERS: a personal (doar în spaniolă: marchează un complement direct uman) · HON: onorific (formă foarte politicoasă, frecventă în japoneză/coreeană) · TOP / SUB / OBJ: marcatori de topic / subiect / obiect (japoneză, coreeană) · CL: clasificator (chineză, japoneză, coreeană: cuvânt care numără substantivele) · NEG: negație
Ordinea de bază a cuvintelor în spaniolă este Subiect-Verb-Obiect (SVO), la fel ca în engleză. Totuși, spaniola este o limbă pro-drop: pronumele de subiect este de obicei omis, deoarece terminația verbului indică deja cine face acțiunea. Includerea pronumelui adaugă accent sau contrast. Ordinea cuvintelor este, de asemenea, mai flexibilă decât în engleză: subiectul se poate muta după verb pentru a marca accentul, mai ales cu verbele intranzitive sau în întrebări. Adverbele și grupurile prepoziționale își pot schimba poziția mai liber. Pronumele complement, în schimb, urmează reguli stricte de plasare (de obicei înaintea verbului conjugat).
Articolele din spaniolă se acordă cu substantivul în gen (masculin/feminin) și număr (singular/plural). Articole hotărâte ('the'): el (m.sg), la (f.sg), los (m.pl), las (f.pl). Articole nehotărâte ('a/an/some'): un (m.sg), una (f.sg), unos (m.pl), unas (f.pl). Spaniola folosește articolul hotărât mai des decât engleza: cu substantive abstracte, generalizări, denumiri de limbi după majoritatea verbelor, părți ale corpului și titluri atunci când se vorbește despre cineva (nu direct cu el/ea). Neutrul 'lo' se combină cu adjective pentru a forma substantive abstracte (lo bueno = 'partea bună').
Subiect: yo, tú/usted, él/ella, nosotros/-as, vosotros/-as (Spania) sau ustedes (America Latină), ellos/-as. Complement direct: me, te, lo/la, nos, os, los/las. Complement indirect: me, te, le, nos, os, les. Reflexive: me, te, se, nos, os, se. Pronumele complement stau înaintea verbului conjugat, dar se atașează la infinitiv, la gerunziu și la imperativul afirmativ. Când apar împreună un complement direct și unul indirect, cel indirect vine primul; 'le/les' devine 'se' înaintea lui lo/la/los/las. Posesive: mi(s), tu(s), su(s), nuestro/-a(s), vuestro/-a(s), su(s); acestea se acordă cu lucrul posedat, nu cu posesorul.
Fiecare substantiv este masculin sau feminin. Majoritatea substantivelor terminate în -o sunt masculine, majoritatea celor terminate în -a sunt feminine, dar există excepții (la mano, el día, el problema). Substantivele terminate în -ción, -sión, -dad, -tad sunt de obicei feminine; cele terminate în -ma (de origine greacă) și în -or sunt de obicei masculine. Adjectivele trebuie să se acorde cu substantivul în gen și număr. Adjectivele terminate în -o au patru forme (-o, -a, -os, -as); cele terminate în -e sau într-o consoană au de obicei două forme (singular/plural). Adjectivele stau de obicei după substantiv, dar câteva foarte frecvente (bueno, malo, grande) stau adesea înainte, uneori scurtându-se.
Verbele spaniole se împart în trei grupuri după terminația infinitivului: -ar (hablar), -er (comer), -ir (vivir). Fiecare timp verbal are șase terminații de persoană/număr: yo, tú, él/ella/usted, nosotros, vosotros, ellos/ustedes. Verbele regulate pur și simplu pierd terminația infinitivului și adaugă terminațiile specifice timpului respectiv. Verbe neregulate esențiale, care trebuie memorate: ser (a fi: identitate), estar (a fi: stare/loc), tener (a avea), ir (a merge), haber (auxiliarul 'a avea' pentru timpurile compuse; forma impersonală 'there is/are' ca 'hay'). Multe verbe își schimbă rădăcina (e>ie, o>ue, e>i) în silabele accentuate, iar multe au forma de persoana întâi singular (yo) neregulată.
Prezentul indicativ acoperă acțiuni curente, obișnuințe, adevăruri generale și planuri în viitorul apropiat. Terminații regulate: verbele în -ar iau -o, -as, -a, -amos, -áis, -an; verbele în -er iau -o, -es, -e, -emos, -éis, -en; verbele în -ir iau -o, -es, -e, -imos, -ís, -en. Spaniola nu are un auxiliar progresiv implicit: 'hablo' acoperă atât 'vorbesc', cât și 'sunt vorbind'/'tocmai vorbesc', deși construcția 'estar + gerunziu' (estoy hablando) subliniază acțiunea în desfășurare. Verbele cu schimbare de rădăcină se modifică în toate formele, cu excepția nosotros/vosotros.
Spaniola are două timpuri trecute simple, cu o distincție aspectuală esențială. Perfectul simplu (pretérito indefinido) se folosește pentru evenimente încheiate, cu un final clar: 'am mâncat', 'ea a sosit'. Imperfectul (imperfecto) se folosește pentru stări trecute continue, obișnuite sau descriptive, fără un final definit: 'obișnuiam să mănânc', 'ea sosea', 'ploua'. Imperfectul descrie fundalul, vârsta, ora, vremea și stările continue; perfectul simplu avansează narațiunea cu evenimente concrete, încheiate. Ambele pot apărea în aceeași propoziție: imperfectul stabilește scena, iar perfectul simplu introduce ce s-a întâmplat. Terminațiile imperfectului sunt foarte regulate; perfectul simplu are multe forme neregulate.
Spaniola are două moduri de a vorbi despre viitor. Viitorul sintetic adaugă terminații (-é, -ás, -á, -emos, -éis, -án) direct la infinitivul complet: hablaré, comerás, vivirá. Câteva verbe folosesc rădăcini neregulate (tendré, haré, diré, pondré, saldré, vendré, podré, sabré, querré). Viitorul perifrastic folosește 'ir a + infinitiv' (voy a hablar = 'am să vorbesc') și este mult mai frecvent în vorbire pentru planuri în viitorul apropiat. Viitorul sintetic poate exprima și probabilitate sau presupunere despre prezent ('¿Dónde estará?' = 'mă întreb unde o fi el/ea').
Spaniola are trei clase de conjugare regulată, identificate după terminația infinitivului. Pentru a conjuga, se elimină -AR / -ER / -IR și se adaugă terminația personală. Terminațiile prezentului indicativ sunt fundamentul vorbirii de zi cu zi și baza pentru multe alte timpuri.
| persona | -AR (andar: a merge pe jos) | -ER (comer: a mânca) | -IR (vivir: a locui) |
|---|---|---|---|
| yo | ando | como | vivo |
| tú | andas | comes | vives |
| él / ella / usted | anda | come | vive |
| nosotros/-as | andamos | comemos | vivimos |
| vosotros/-as | andáis | coméis | vivís |
| ellos / ellas / ustedes | andan | comen | viven |
Observă că forma yo este -o pentru toate cele trei clase, iar -ER și -IR au aceleași terminații peste tot, cu excepția pozițiilor nosotros și vosotros (-emos / -éis față de -imos / -ís). Pronumele de subiect sunt de obicei omise, deoarece terminația indică deja persoana. Folosește prezentul pentru acțiuni care se petrec chiar acum, obișnuințe ('siempre como a la una'), adevăruri generale ('el agua hierve a cien grados') și chiar planuri în viitorul apropiat ('mañana viajo a Roma').
Atenție: vosotros este pluralul informal doar în Spania; America Latină folosește ustedes atât pentru plural formal, cât și informal. Multe verbe extrem de frecvente (ser, ir, tener, hacer, decir, poder, querer, venir) sunt neregulate și trebuie memorate separat.
Verbul querer ('a vrea') este neregulat (este un verb cu schimbare de rădăcină e → ie) și este urmat direct de un infinitiv pentru a exprima dorința de a face ceva. Nicio prepoziție nu leagă cele două verbe: doar querer + INF. Acesta este unul dintre cele mai utile tipare pentru începători, pentru a comanda mâncare, a face cereri și a exprima dorințe.
| persona | querer (PRES IND) | + infinitivo |
|---|---|---|
| yo | quiero | |
| tú | quieres | |
| él / ella / usted | quiere | andar / comer / vivir |
| nosotros/-as | queremos | |
| vosotros/-as | queréis | |
| ellos / ellas / ustedes | quieren |
Schimbarea de rădăcină apare în toate formele cu excepția nosotros și vosotros: un tipar comun multor verbe e → ie (pensar, empezar, entender, preferir). Pentru cereri, querer la prezent sună puțin cam direct; pentru politețe folosește condiționalul me gustaría + INF (vezi secțiunea proprie) sau quisiera + INF ('aș dori…'). Poți folosi și querer + a + persoană cu sensul de 'a iubi (pe cineva)': Te quiero = 'Te iubesc'.
Spaniola formează un viitor perifrastic 'a urma să' cu verbul neregulat ir ('a merge') + prepoziția a + un infinitiv. Acest futuro próximo este mult mai frecvent în vorbirea de zi cu zi decât viitorul sintetic simplu (hablaré, comeré…) pentru planuri și intenții.
| persona | ir (PRES IND) | + a + infinitivo |
|---|---|---|
| yo | voy | |
| tú | vas | |
| él / ella / usted | va | a andar / a comer / a vivir |
| nosotros/-as | vamos | |
| vosotros/-as | vais | |
| ellos / ellas / ustedes | van |
Ir este complet neregulat la prezent: trebuie memorat. Prepoziția a este obligatorie: niciodată 'voy comer': întotdeauna 'voy a comer'. Când infinitivul însuși este ir (a merge), tot ai nevoie de a: 'Voy a ir al cine' ('am să merg la cinema'): da, doi ir la rând. Pronumele se atașează la infinitiv sau preced verbul conjugat ir: 'Voy a verlo' = 'Lo voy a ver' ('am să-l văd').
Capcană: nu dubla: scrie 'voy a ir', NU 'voy a a ir'. Compară cu querer + INF (dorință) și viitorul sintetic (mai formal / mai puțin imediat).
Perfectul compus spaniol, numit pretérito perfecto compuesto, se formează cu auxiliarul haber la prezent + un participiu trecut. Descrie acțiuni trecute al căror interval de timp este încă simțit ca legat de prezent ('azi', 'săptămâna asta', 'vreodată în viață'). În cea mai mare parte a Spaniei este trecutul implicit pentru evenimente petrecute în aceeași zi; în mare parte din America Latină, perfectul simplu (comí, llegué) îl înlocuiește adesea.
| persona | haber (PRES) | + participio |
|---|---|---|
| yo | he | |
| tú | has | |
| él / ella / usted | ha | andado / comido / vivido |
| nosotros/-as | hemos | |
| vosotros/-as | habéis | |
| ellos / ellas / ustedes | han |
Participii trecuți regulați: -AR → -ado, -ER / -IR → -ido (andar → andado, comer → comido, vivir → vivido). Participii neregulați esențiali de memorat: abrir → abierto, decir → dicho, escribir → escrito, hacer → hecho, morir → muerto, poner → puesto, romper → roto, ver → visto, volver → vuelto, cubrir → cubierto, resolver → resuelto.
Nimic nu separă auxiliarul de participiu: '¿Has visto la película?', niciodată '¿Has la película visto?'. Participiul rămâne invariabil (mereu -o); NU se acordă cu subiectul. Capcană de tip 'fals prieten': acest haber este auxiliarul 'a fi făcut'. Pentru a spune 'am o mașină' (posesie) folosește tener, niciodată haber: 'Tengo un coche', NU 'He un coche'.
Gustar ('a plăcea / a fi pe placul cuiva') funcționează invers față de românescul 'a plăcea': lucrul plăcut este subiectul gramatical, iar persoana este complement indirect. La forma politicoasă de condițional gustaría ('ar plăcea'), se formulează o cerere blândă, politicoasă: 'Me gustaría + INF' = 'Mi-ar plăcea să + verb'.
| pronume complement indirect | + gustaría | + infinitivo |
|---|---|---|
| me (mie) | gustaría | |
| te (ție, informal sg) | gustaría | |
| le (lui/ei/dumneavoastră) | gustaría | andar / comer / vivir |
| nos (nouă) | gustaría | |
| os (vouă, informal Spania) | gustaría | |
| les (lor / dumneavoastră pl) | gustaría |
Verbul gustaría rămâne la persoana a treia singular când este urmat de un infinitiv (un singur 'lucru' care place: acțiunea). Dacă lucrul care place este un substantiv la plural, se schimbă în gustarían: 'Me gustarían dos cafés'. Pentru accent suplimentar sau claritate poți adăuga 'a + persoană' înaintea pronumelui: 'A mí me gustaría…', 'A Juan le gustaría…'.
Folosește me gustaría + INF în contexte politicoase (restaurante, cereri, exprimarea speranțelor). Este mai blând decât directul quiero + INF ('vreau…').
Spaniola marchează explicit o acțiune în desfășurare cu estar + gerundio. Spre deosebire de română, prezentul simplu poate acoperi deja sensul progresiv ('como' poate însemna atât 'mănânc', cât și 'sunt în curs de a mânca'), așa că această construcție este rezervată pentru acțiuni care se petrec cu accent chiar acum sau pe o perioadă continuă definită.
| persona | estar (PRES) | + gerundio |
|---|---|---|
| yo | estoy | |
| tú | estás | |
| él / ella / usted | está | andando / comiendo / viviendo |
| nosotros/-as | estamos | |
| vosotros/-as | estáis | |
| ellos / ellas / ustedes | están |
Formarea gerunziului: -AR → -ando (andar → andando, hablar → hablando); -ER / -IR → -iendo (comer → comiendo, vivir → viviendo). Modificări ortografice: când -iendo ar urma după o vocală, devine -yendo (leer → leyendo, oír → oyendo, ir → yendo). Câteva verbe -IR cu schimbare de rădăcină trec e→i sau o→u în gerunziu (decir → diciendo, dormir → durmiendo, pedir → pidiendo).
Pronumele pot fie preceda estar-ul conjugat, fie se pot atașa la finalul gerunziului (caz în care se adaugă un accent pentru a păstra pronunția accentuată): 'Lo estoy leyendo' = 'Estoy leyéndolo'. Nu folosi estar + gerundio pentru evenimente viitoare programate așa cum face engleza ('I'm flying tomorrow' = 'Vuelo mañana', NU 'Estoy volando mañana').
Poder ('a putea') este un verb cu schimbare de rădăcină o → ue și, la fel ca querer, este urmat direct de un infinitiv: fără prepoziție. Exprimă abilitate, posibilitate și (politicos) permisiune sau cereri.
| persona | poder (PRES IND) | + infinitivo |
|---|---|---|
| yo | puedo | |
| tú | puedes | |
| él / ella / usted | puede | andar / comer / vivir |
| nosotros/-as | podemos | |
| vosotros/-as | podéis | |
| ellos / ellas / ustedes | pueden |
La fel ca toate verbele o → ue, schimbarea de rădăcină apare în toate formele cu excepția nosotros și vosotros. Pentru cereri politicoase, folosește condiționalul podría + INF ('ai putea…?') în loc de prezentul direct: '¿Podrías ayudarme?' sună mai frumos decât '¿Puedes ayudarme?'. Pentru a spune că cineva nu poate face ceva, pune no înaintea lui poder: 'No puedo venir hoy' ('nu pot veni azi').
Poder exprimă și presupunerea ('puede que llueva' = 's-ar putea să plouă') și permisiunea ('¿Puedo pasar?' = 'Pot să intru?'). Pentru sensul 'a ști să faci ceva' (o abilitate învățată), spaniola preferă saber + INF în locul lui poder + INF: 'Sé nadar' ('știu să înot'), nu 'Puedo nadar' (care sună a 'sunt capabil fizic să înot chiar acum').
Două forme nepersonale apar iar și iar în perifrazele de mai sus: gerundio (folosit cu estar pentru continuu, și adverbial: 'salí corriendo') și participio pasado (folosit cu haber pentru timpurile compuse, și ca adjectiv: 'una puerta cerrada').
| infinitive class | gerundio (-ing) | participio (past) |
|---|---|---|
| -AR (andar) | andando | andado |
| -ER (comer) | comiendo | comido |
| -IR (vivir) | viviendo | vivido |
Câteva particularități ortografice și de rădăcină de reținut:
- -iendo → -yendo după o vocală: leer → leyendo, oír → oyendo, traer → trayendo, ir → yendo. - Verbele -IR cu schimbare de rădăcină (e→i, o→u) păstrează schimbarea în gerunziu: pedir → pidiendo, dormir → durmiendo, sentir → sintiendo. - Participii neregulați (de memorat): abrir → abierto, decir → dicho, escribir → escrito, hacer → hecho, morir → muerto, poner → puesto, romper → roto, ver → visto, volver → vuelto, cubrir → cubierto, resolver → resuelto, poner → puesto.
Când participiul este folosit ca adjectiv (după ser, estar sau modificând un substantiv), se acordă în gen și număr: 'la puerta cerrada', 'los libros abiertos'. După haber în timpurile compuse, rămâne invariabil, în -o: 'he abierto la puerta', 'hemos escrito las cartas'.
Un scurt tur al greșelilor care apar iar și iar la spaniola de începător. Fiecare capcană trimite la secțiunea relevantă de mai sus pentru tiparul complet.
**1. vosotros vs ustedes (regional). În Spania, pluralul informal 'voi' este vosotros/-as, cu propria formă verbală (-áis/-éis/-ís, precum și imperativul -ad/-ed/-id). În toată America Latină, vosotros a dispărut: vorbitorii folosesc ustedes** atât pentru pluralul formal, cât și pentru cel informal, conjugat la persoana a treia plural. Alege un singur registru și fii consecvent. Materialele făcute pentru Spania vor conjuga vosotros; materialele pentru America Latină îl vor omite.
**2. haber vs tener: ambele se traduc prin 'a avea'. Haber** este DOAR auxiliarul pentru timpurile compuse (he comido = 'am mâncat'). Pentru posesie folosește tener (tengo un coche = 'am o mașină'). A spune 'he un coche' este incorect gramatical. Singurul loc unde haber înseamnă 'există/sunt' este forma impersonală hay (hay tres libros = 'sunt trei cărți').
**3. ir a + INF: nu dubla niciodată a. Tiparul este ir + a + infinitivo**. Când infinitivul începe cu a sau este chiar ir, NU adăuga un al doilea a: 'voy a ir al cine' ✓ (nu 'voy a a ir' ✗); 'voy a ayudarte' ✓.
4. Verbele perifrastice nu au nevoie de altă prepoziție. querer, poder, deber, saber iau toate un infinitiv simplu: niciodată 'quiero a comer' ✗ sau 'puedo de hablar' ✗. Doar ir folosește a, tener folosește que (tengo que estudiar = 'trebuie să studiez'), iar acabar folosește de (acabo de llegar = 'tocmai am ajuns').
**5. Schimbările de rădăcină ocolesc nosotros și vosotros. La querer (e→ie), poder (o→ue), pedir (e→i)** etc., formele noi și voi păstrează rădăcina originală: queremos / podemos / pedimos, NU quieremos ✗.
**6. Participiul trecut rămâne în -o cu haber.** 'He comido' ✓, NU 'he comida' ✗ chiar dacă subiectul este feminin. Acordul apare doar când participiul este folosit ca adjectiv (după ser/estar sau modificând un substantiv).
7. Progresivul nu este mereu necesar. Engleza folosește constant 'I am eating'; spaniola preferă prezentul simplu como, cu excepția cazului în care acțiunea este cu adevărat subliniată ca fiind în desfășurare chiar acum. Și nu folosi estar + gerundio pentru planuri viitoare ('Mañana vuelo a Roma' ✓, nu 'Mañana estoy volando…' ✗).
Ambele verbe înseamnă 'a fi', dar nu sunt interschimbabile. Ser exprimă identitatea inerentă, caracteristicile, originea, profesia, naționalitatea, materialul, posesia și ora/data: 'Soy médico', 'Es de España', 'Son las tres'. Estar exprimă locația, stările temporare, emoțiile, condițiile și acțiunile în desfășurare (cu gerunziul): 'Estoy cansado', 'Está en casa', 'Estamos comiendo'. Unele adjective își schimbă sensul în funcție de verbul folosit: 'ser aburrido' = a fi plictisitor, 'estar aburrido' = a fi plictisit; 'ser listo' = a fi isteț, 'estar listo' = a fi gata. Contrastul este esență (ser) versus stare sau poziție (estar).
Negația de bază pune 'no' imediat înaintea verbului conjugat: 'No hablo francés' = 'Nu vorbesc franceză'. Pronumele complement rămân între 'no' și verb: 'No lo veo'. Spre deosebire de engleză, spaniola folosește negații duble (și triple): când un cuvânt negativ precum nunca, nadie, nada, ningún, tampoco vine după verb, 'no' trebuie să preceadă verbul. Dacă cuvântul negativ vine înaintea verbului, 'no' se omite: 'Nunca como carne' = 'Nadie sabe'. Această acumulare este obligatorie gramatical, nu emfatică. 'Ni... ni...' înseamnă 'nici... nici...'.
Întrebările da/nu se formează adesea doar prin intonație ascendentă, păstrând aceeași ordine a cuvintelor ca într-o afirmație: '¿Hablas español?'. Inversiunea (verb-subiect) este de asemenea frecventă, mai ales în scris: '¿Habla María español?'. Spaniola scrisă folosește un semn de întrebare inversat '¿' la început și unul normal '?' la final. Întrebările cu cuvânt interogativ încep cu un cuvânt care poartă întotdeauna accent scris: qué (ce), quién/quiénes (cine), dónde (unde), cuándo (când), cómo (cum), por qué (de ce), cuánto/-a/-os/-as (cât/câți/câte), cuál/cuáles (care). Pronumele de subiect pot urma verbul în întrebările cu cuvânt interogativ.
Substantivele terminate într-o vocală neaccentuată primesc -s: libro > libros, casa > casas. Substantivele terminate într-o consoană sau într-o vocală accentuată primesc -es: papel > papeles, rey > reyes, café > cafés (unele acceptă doar -s). Substantivele terminate în -z schimbă z în c și primesc -es: luz > luces, pez > peces. Substantivele terminate în -s într-o silabă finală neaccentuată nu se schimbă la plural: el lunes > los lunes, la crisis > las crisis. Adăugarea terminației de plural poate necesita ajustarea accentelor scrise pentru a păstra accentul: examen > exámenes, joven > jóvenes.
Verbele reflexive iau un pronume (me, te, se, nos, os, se) care se referă înapoi la subiect. Forma de infinitiv se termină în -se: llamarse, levantarse, lavarse. Multe descriu rutine zilnice și schimbări de stare: 'Me levanto a las siete' = 'Mă trezesc la ora șapte'. Altele sunt reflexive inerent, ca formă (quejarse, atreverse). Verbele de tip 'gustar' nu sunt strict reflexive, dar folosesc un tipar similar de pronume complement: lucrul plăcut este subiectul gramatical, iar persoana este complement indirect ('Me gusta el café' literal = 'Cafeaua îmi place'). Pronumele reflexiv precede verbul conjugat sau se atașează la infinitive/gerunzii.
Când complementul direct al unui verb este o persoană specifică (sau o ființă personificată, inclusiv animale de companie), spaniola inserează prepoziția 'a' înaintea lui. Acest 'a personal' nu are echivalent în română și nu se traduce. Compară: 'Veo la casa' (Văd casa) vs. 'Veo a María' (O văd pe María). Se folosește cu persoane specifice, animale de companie cu nume și entități sau grupuri personificate; în general se omite cu persoane nespecifice sau nehotărâte după 'tener' ('Tengo dos hermanos'). Cuvintele interogative referitoare la persoane îl primesc și ele: '¿A quién buscas?'. Cu 'el', 'a' se contractă în 'al'.